TE-NVÂRTE VIAȚA

11.06.2021

        Nu e simplu deloc să iei viața în piept de la o vârstă fragedă. Pentru că e al naibii de grea. Nu te întreabă dacă ești destul de puternic pentru a-i face față și în niciun caz nu te întreabă câtă povară ai dus până acum pe umerii aceia slabi. Nici cu câți oameni ai avut de-a face și cum te-au schimbat fiecare în parte până acum. Ironic pentru că nu contează nimic. Ești pe pământ să te zbați între suferință și extaz.

        Ți se dă timp pentru toate. Să te pierzi în fericire, să te ridici din suferință, să inveți, să iubești, să urăști, SĂ TRĂIEȘTI! Altă ironie, oamenii simt că se comprimă timpul. Asta pentru că nu știm să-l prețuim. Ne aflăm într-o fugă contiunuă împotriva lui, fără vâsle, fără corabie, uzi până la piele. Și ce dacă? Toți am fost puși în fața unor situații grele, unor oameni mai dificili și probabil de asemenea lucruri o să ne lovim la tot pasul prin viață, dar vom învăța să le facem față mai ușor.  Sper. 

       PERSEVERENȚA. Povestea unui luptător: cândva, demult...un copac uriaș a crescut în grădina domnului x. Fiind prea mare și riscând să fie un pericol pentru casă și gospodărie, domul x s -a hotărât să-l dărâme. Și-a luat cel mai mare topor pe care l-a avut și a început să taie. În prima zi, cinci lovituri. În a doua zi, încă cinci lovituri. În a treia zi, încă cinci. În fiecare zi nu mai mult de cinci lovituri. Devenise un expert în a folosi toporul, dar asta nu conta pentru că el știa că în cele din urmă copacul va cădea. Și nu conta că într-o zi nu apuca să folosească toporul, important era faptul că în momentul în care o făcea, cele cinci lovituri la un moment dat vor fi de ajuns să-l doboare. 

Până să ne găsim locul dorit trebuie să dărâmăm câte ceva în urma noastră. Cu pași mărunți, câte cinci. Încerc zi de zi să-mi suflu mânecile și să uit cât doare sufletul, neîmplinit. Pot doar să sper că efortul va merita, voi dărâma acel copac  al vieții. 

Până atunci mă zbat. Între suferință și extaz. 

Cele mai noi articole pe blog