"Tu și fără flori ai fost ușor de iubit"

  Dacă m-ar fi întrebat cineva acum un an ce înseamnă cu adevărat fericirea, aș fi spus un nume. Mi-ar fi apărut în minte acel chip atât de fin sculptat de El.  Acea inimă dăruită de un Tată veșnic. Era simplu pentru mine știind că am pe cineva alături. Se spune că viața îți oferă lecții după lecții pentru a te face mai puternic. Oamenii îți oferă acest privilegiu și spun asta în măsura în care ei îți sunt aduși total neîntâmplător în viață. Oamenii pe care mi i-a dăruit mie au fost o binecuvântare. Fiecare om m-a cunoscut total diferit și pentru fiecare dintre ei, eu am fost alta. Unii mai special decât alții.

    Sunt genul de persoană care crede și poate iubii fără flori, fără promisiuni incerte, fără zâmbete adevărate. Acum un an, naivitatea mea era dusă până în punctul în care sufletul meu era jucat pe degete. DA. Te-am iubit fără flori (Delia a spus-o așa de frumos), deși, trandafirul din sufletul meu înflorea de fiecare dată când mă atingeai. Mi-ai alungat monotonia și mi-ai dat peste cap rutina obișnuită. Am avut motivele mele pentru care să te fi iubit fără compromisuri și am învățat că amintirile nu pot trăii în prezent și nici singure. Mă simțeam femeie din simplul fapt că iubirea ta știa foarte ușor să se strecoare, nici nu știu dacă ai avut vreodată încrederea mea. Nu toată lumea știe să ofere ce are mai de preț și trebuie să fii nebun pentru a face așa ceva. Ești a doua persoană din lista mea de suflete a căror iubire nu știe să fie arătată. De ce a doua? Pentru că în vârful listei mă aflu eu, ceea ce e un fel de paradox scriind atât de mult despre propria călătorie. Nu trebuie să mai spun că bunătatea este cea mai folosită armă împotriva prorpiei persoane.

    Am întâlnit într-o zi de iarnă un domn. Mergeam acasă, se apropiau sărbătorile, iar inima mea deja era acolo, printre oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. Ca de obicei, îmi luasem cartea din geantă și căștile din buzunar si m-am făcut comodă în scaunul meu din tren. Am fost întreruptă de un sărman care încerca să își câștige existența cântând colinde. Întotdeauna am admirat persoanele care încearcă să se descurce în orice situație, iar de judecat nu s-a pus niciodată problema. Doar Dumnezeu are dreptul să ne judece și din bunătate, nu o face. Când am vrut să îl răsplătesc, am auzit următoarele cuvinte: "Așa! mai repede că trenul pleacă și cobor aici."  Bineînțeles că nu mi-a părut rău că am încercat să îl ajut, erau niște amărâți de bani, la fel cum nu mi-a părut rău că uneori am oferit mai mult decât ar fi trebuit. L-am zărit pe domnul respectiv după 15 minute.

    Fii recunoscător pentru ceea ce primești și mulțumește pentru ceea ce îți iese în cale. Oferind prea mult, așteptam prea mult. Nu mi-ai mulțumit niciodată. Nici tu, nici domnul din tren. Am rămas cu un gând bun știind că fiecare oferă ce are în suflet. Oricum i-ar fi ajutat acei bănuți, măcar l-au ajutat. Tind să cred că sufletul meu l-a ajutat cândva și pe al tău să zboare.

Un bilet, o destinație (sper) pe placul tău.