
Sufletul meu pereche are un nume atât de frumos!

Ascultam cum picurii de ploaie creează o simfonie bătând în geamul camerei devenită acum propriul loc păstrător de vise. Gândul și sufletul meu zburau departe, acasă, la ființa a cărei nume îmi lăsase un tatuaj imens pe inimă încă de când o vizitasem prima oară la spital.
Până să nu o iau pe drumul împlinirii visului meu, mă credeam întreagă. Eram împreună în fiecare zi, îi vedeam ochii albaștri de copil cum mă priveau așteptând parcă mereu și mereu să mă urmeze. Acum, când doar ploaia de afară făcea gălăgie, o doream lângă mine. Știam că ar fi reușit să facă din aceea simfonie un spectacol întreg. Știam că poate să îmi alunge melancolia și să îmi încălzească sufletul atât de înghețat. Știam că îl poate reîntregii, doar e sufletul meu pereche!
Încerc să țin pasul cu toate schimbările care vin o dată cu trecerea atât de pasivă a timpului, dar nu reușesc. Acum, sufletul meu pereche e mai matur decât am fost eu la vârsta lui. La doar 16 ani încă neîmpliniți, drumul ei anevoios are mai multe obstacole decât ar trebuii. Ascultând simfonia de afară la care am avut privilegiul să asist fără bilet, îmi revin în minte, în fracțiuni de secunde, așa de bine cunoscutele amintiri și maturizări de care am avut parte împreună.
Tu, suflet minunat care ești, ai devenit mai mult decât mi-aș fi imaginat. Ai ajuns o domnișoară în adevăratul sens al cuvântului. Ai schimbat tot la tine, dar un lucru îl faci la fel ca întotdeauna. Mă iubești și o faci mai bine decât oricine altcineva. Mă uit la tine și sufletul meu se leagă cu amintirile în care dansai prin casă îmbrăcată în acele rochii lungi luate din dulapul mamei. Acum, dansezi uneori în hainele mele, iar susținerea ta a devenit un fel de rugăciune pentru mine. Porți un nume la fel de frumos ca și sufletul tău. Dumnezeu a știut că nu aș fi reușit să trăiesc în această lume a păcatelor fără un suflet pereche cum ești tu! Ești un totul și un veșnic pentru mine.
Pentru omul care îți fură inima, iubește-o! Bucură-te de înocența ei de copil sub care se ascunde o gândire atât de matură pentru vârsta ei. Prețuiește-mi sufletul pereche știind ce comoară ai lângă tine. Știe să asculte, nu-ți fie frică de slăbiciunile tale, adoră sinceritatea. Privește și fii alături de un înger care a învățat demult să zboare!
Liniște. Ploaia s-a oprit din cântat. Am nevoie de tine și încep să te strig. Sufletul meu pereche are un nume atât de frumos! Ne vedem mâine, surioară.
În suflet, surioara mea dragă.
Un bilet, o destinație (sper) pe placul tău.



Cuvintele tale, cheia fericirii mele

Îmbrățișând marea

Al miilea creion ascuțit

"Visează-te cu ochii deschiși, la lumină, pentru ca toată lumea să te poată vedea."

Străine, mă bucur că eşti fericit

Război și pace
