Şi uite aşa...O Binecuvântare

Şi daaaaa. Să vorbim de viaţă, că doar ştim să o trăim. Vă daţi seama, suntem experţi în a o lua din cărţi, site-uri publice, blog-uri etc, etc. Că na, lecţii şi lecţii şi iar lecţii. Filosofii de noi. Şi totuşi, ironia sorţii, nu suntem fericiţi aproape deloc. Zici că am citi de fiecare dată o carte fără happy-end. Păăăăi...asta o să şi fie, o viaţă purtată încolo şi-ncoace fără nici un motiv, plinăăăă de "vai, cum, de ce, Doamne fereşte, acum ce fac? da ce-o să zică celălalt? nu pot, n-are rost. "

Toţi am risca, dar parcă nu. Am face un pas în faţă, dar parcă nu, rămânem pe loc. Toţi am face ceva, dar închidem ochii şi dormim. Eh...suntem slabi de îngeri, ce să mai...Nu ne trăim propria viaţă, o trăim pe cea a vecinului, a vecinului de lângă vecin şi aşa mai departe. Oare ce-ar trebui să facem? Să ne naştem din nou? Păi da...că doar aşa aduci o binecuvântare vieţii.  

Cunosc o persoană...omul ăla păşeşte cu sufletul şi trăieşte cu inima. Fiinţa aia te iubeşte cu ochii, cu pielea, respiraţia, zâmbetul. Te poartă pe aripi, te ghidează printr-o viaţă lipsită de ironia cu care am scris primele cuvinte. Te salvează şi Doamne, îţi oferă fericirea pe pâine. De ce? Pentru că într-o altă perioadă se credea şi el expert în a-şi trăii propria viaţă, o lua şi pe a vecinului şi a surorii acestuia. Le oferea lor spectacol şi lecţii din propriile greşeli, iar îngerul păzitor al cerului său rămânea înlănţuit. Fiinţa asta a avut curajul să-şi vindece viaţa, n-a mai cumpărat cărţi fără happy-end, chiar mai mult de atât, şi-a găsit fericirea, m-a găsit şi pe mine şi m-a salvat de la o închisoare în spatele propriilor gratii. Şi-a reînceput viaţa, a lui, dar şi pe a mea. Minunăţia asta  de suflet a făcut primăvară din fiecare anotimp, iar minunăţia asta e un fapt demn de admirat şi de iubit.

Şi uite aşa...a renăscut o Binecuvântare!