Şi dacă nimic nu-mi aparţine...

O jumătate de oră...

O oră jumătate...

Două.

Se ridică din apa rece în care intrase pentru a-şi simţi sufletul cald. Îşi luă prosopul de pe jos, încercând să se acopere. Îl aruncă lângă uşă, îşi frecă mâinile şi căzu în genunchi. Fiecare picătură de apă de pe pielea ei îi distrugea frumuseţea, îi sângera corpul şi se topea fumegând. Părul atât de lung îi sfăşia umerii, coapsele, spatele... Buzele albastre au rămas pecetluite, îngheţate...Lacrimile i-au descompus obrajii, zâmbetul, sufletul. Şi dacă...

Nimic nu-i mai aparţinea, privirea, zâmbetul, culoarea, atingerea. Le-a lăsat în apa rece care a atins-o distrugând întregul. Şi atunci am învăţat-o. A acceptat şi a reuşit să-şi zică...

 Iubeşte-te inimă. Ramifică-te, creşteţi muguri, înfloreşte. Nimic nu-ţi aparţine pe de-antregul, uită-te bine. De ce să te faci stăpână peste ceva pe care nu îl poţi controla? Sentimentele, dragă inimă, în special ele ştiu să trăiască singure, în felul lor. Ele îţi creează iluziile care distrug orice oglindă, pentru că ştiu că priveai totul doar din perspectiva lor. "Cine a mai pierdut o dată un lucru pe care îl considera garantat, învată faptul că, nimic nu-i aparţine". (Kostyn Evelin)

"Şi dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie să-mi pierd timpul bătându-mi capul cu lucruri care nu sunt ale mele."  Dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie să cerşesc după fericire în alte părţi decât în adâncul sufletului meu. Dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie să judec iubirea oferită altuia sau alteia. Dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie să fug să prind trenul din gară. Aştept să vină altul. 

Şi dacă nimic nu-mi aparţine...atunci voi învăţa să îmi preţuiesc sufletul, corpul, sentimentele. Îmi voi aparţine întru-totul. 

Mai bine e să trăiesc ca şi cum astăzi ar fi prima sau ultima zi din viaţa mea. (Kostyn Evelin)