Război și pace              

     Am bătut la ușă. A durat ceva până am primit un răspuns. Unde ai fost? Acum stai în fața mea, zăbovind. Ți-am adus un cadou. Mă dau la o parte și o vezi pe ea, parte a sufletului pierdut. Ai zâmbit.

     Frumos. Zâmbește frumos, asta trebuie să vadă cei din jurul tău care au propriul lor război de dus. Fiecare pas greșit, e un pas spre inamic, un pas ce te obligă să te pui la pământ. Un război dus la capăt cu succes trebuie să rămână încheiat. Nu provoci din nou o revoltă, nu strigi după ajutor, nimic. Ridici capul și mergi mai departe.

     Pierzi și câștigi oameni, unii mor, alții trădează. Unii o fac intenționat, alții nu. Când cel care a trădat se întoarce, iar sufletul său imploră iertare, ai două variante. Depinde de mărinimia sufletului tău și legătura avută.

     Față de faimosul roman al lui Tolstoi, unde inimile făceau față unui război practic, lupta mea a fost și va fi una spirituală. Am iertat, așa cum la rândul meu am fost iertată. Obișnuiam să nu mă lupt singură, mereu am avut o învingătoare lângă mine, un suflet pereche și în același timp cel mai mare dușman. În războiul cu mine însumi îmi creeam cele mai ingenioase strategii ca mai apoi să îmi demonstreze că nu sunt niciodată singură. M-a învățat cum să fiu puternică și cum să ofer ceea ce mi se dă. Indiferent de durata și intenstitatea războiului, sufletul își lua zborul, își găsea liniștea doar în minutele petrecute împreună. Era o comoară a inimii mele îngropată adânc pentru a nu fi găsită.

     Când mi-am pierdut învingătoarea, am pierdut un război. Pentru prima dată. Comoara mi-a fost furată, iar rănile mele lăsate sângerând. Le-am vindecat singură, așa încât să îmi demonstrez mai târziu că e cel mai bun lucru pe care l-aș putea face pentru mine. Locul ei nu l-a mai ocupat nimeni, și chiar dacă s-a întâmplat a fost pentru puțin timp. Comoara mi-a fost restituită, dar nu în întregime.  Mi-e de ajuns că o am din nou în luptă. 

    A încercat. De fiecare dată când un prieten a devenit dușman, a încercat să îi găsească scuze. A pierdut multe războaie așa. Pentru unul singur nu îi pare rău că a făcut asta, pentru că se bucură de o comoară acum. Nu ezita. Când o parte a sufletului tău e părăsită, lasă să rămână așa. Știi bine că poți duce lupta la capăt și singur, iar dacă nu, înveți. Învinge-ți dușmanul pentru că el nu ezită să câștige. Oamenii care vor să plece, să-ți înfingă cuțitul în spate, nu îi mai întoarce, la fel cum Andrei Bolkonski nu a iertat-o pe Natasei că i-a trădat inimia decât pe patul de moarte. Nu te lăsa surprins, e cea mai folosită armă împotriva ta. Războiul are un teren minat. Doar tu îți cunoști propria strategie.

Aceeași călătorie. Un alt bilet.

Pictures: "We heart it"