În gară...plin de îndrăgostiți care își lasă sufletul să se întoarcă de unde a venit. E întuneric, frig, iar emoțiile mă copleșesc. Nici urmă de stele, ar fi trebuit să fie zăpadă. E doar sentimentul că în curând ne va fi dor. Pe mai târziu...
Acum ceva timp în urmă mi s-a zis așa... "Viața noastră ar fi mult mai frumoasă dacă am număra stele și nu bani." Ca mai apoi, astăzi, să adaug și eu ceva...Ar fi și mai frumos dacă am și ști să le dăruim. Sufletul, omule bun, sufletul e cel mai mare Luceafăr pe care îl deținem. Dragostea? sunt stelele mai mici pe care le putem dărui și primi la rândul nostru. Uită pentru o secundă de cheltuiala peste care ai trecut într-o perioadă așa de frumoasă, pentru că ai uitat să fii fericit, să fii alături de oamenii dragi ție, uită și învață să dăruiești stele. Nu e nevoie de nimic, nici o bucățică din aerul pe care îl respiri, nici un bun material. Sufletul, acel Luceafăr pe care îl deții, îți aparține, fără el ai fi doar un corp neînsuflețit. Alte stele sunt gata să strălucească pentru tine, așa cum și ale mele strălucesc pentru el, pentru un Luceafăr care l-a descoperit pe al meu. Eu îl descopăr pe el tău...
Mă întorc, îți strâng sufletul într-o îmbrățișare și îți sărut inima . Mă întorc acasă, mă întorc cu o poveste nouă de împărtășit, cu noi oameni în suflet și o bufniță cu ochi verzi care m-a făcut acum puțin timp să plâng. Am o poveste începută, o poveste care și-a luat zborul cu aripile frânte, o poveste care acum și-a aprins propriile stele. O bufniță cu ochi verzi pe care o port lângă inimă, o bufniță cu ochi verzi care mă veghează și se asigură de dragostea infinită pe care ți-o port. Acum, acea poveste care a început să zboare se află la pieptul meu, în mâinile mele, o poveste aurie, un cadou care a reprezentat însuși culoarea și măreția dragostei noastre nemărginite.
Mulțumesc pentru că m-ai învățat să dăruiesc stele!
Şi daaaaa. Să vorbim de viaţă, că doar ştim să o trăim. Vă daţi seama, suntem experţi în a o lua din cărţi, site-uri publice, blog-uri etc, etc. Că na, lecţii şi lecţii şi iar lecţii. Filosofii de noi. Şi totuşi, ironia sorţii, nu suntem fericiţi aproape deloc. Zici că am citi de fiecare dată o carte fără happy-end. Păăăăi...asta...
"Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate."- Mircea Eliade
Se ridică din apa rece în care intrase pentru a-şi simţi sufletul cald. Îşi luă prosopul de pe jos, încercând să se acopere. Îl aruncă lângă uşă, îşi frecă mâinile şi căzu în genunchi. Fiecare picătură de apă de pe pielea ei îi distrugea frumuseţea, îi sângera corpul şi se topea fumegând. Părul atât de lung îi sfăşia umerii, coapsele,...
Femeie, tu trebuie să ai încredere în tine. Mereu. Să îţi delimitezi principiile şi să le respecţi la fel cum o faci cu familia ta. Aspiraţiile, visurile, dorinţele, ele trebuie să îţi fie atât de clare încât să ştii când, cum şi cine te merită.
Când eram mici, lumea celor mai înalţi reprezenta un curcubeu de zahăr la care speram că vom ajunge în cele din urmă, într-o zi. Nu existau defecte în visele la care aspiram, le cream cu o imaginaţie infantilă de copil. Lumea în care trăiam era colorată de păpădii, de jocuri care ne ţineau fericiţi aproapa întreaga zi din săptămână.
