Infinitul e a oamenilor pentru care nu există prejudecăţi, pentru care lumea e doar un loc în care îşi pot arăta iubirea infinită ce zace în inima fiecăruia. E pentru doi oameni ce îşi unesc sufletele dincolo de atingerea trupească după care tânjesc, dincolo de promisiunile deşarte şi sărutările din dimineţile târzii pe care le adoră. Infinitul lor ţine cont doar de cât de mult sufletele lor s-au legat, ţine cont de fericirea şi euforia ce s-ar presupune că ar provoca adevărul celor trei cuvinte care încep întreaga poveste.
Infinitul e al oamenilor ce sunt şi iubesc curat, pe care îi defineşte acurateţea şi puritatea cuvintelor şi a ochilor atât de luminaţi. E atracţia constantă a doi poli opuşi care au ceva în comun, iubesc orbeşte ce le face bine. Şi da, el se creează de două inimi necondiţionate şi infinite la randul lor. E pentru oamenii curajoşi, ce iubesc cu toate armele pe masă, ce se simt liberi tocmai prin acest miracol ce îi leagă. E al oamenilor pentru care nu există loc de frică, al oamenilor ce nu se tem să iubească sincer şi necondiţionat.
Octavian Paler o spune atât de bine..."Sunt liber pentru că nu mă tem să iubesc ce va muri". Iar asta dă naştere infinitului. Altfel, semnul ce îţi atinge pielea de la încheietura mâinii, îşi va pierde culoarea şi va rugini.
E ca şi cum ai dansa VALS...
Un pas înainte pentru cel ce iubeşte, altul înapoi pentru cel iubit. O atingere pentru cel ce iubeşte, o ezitare pentru cel iubit. O bătaie a inimii în plus pentru cel ce iubeşte, una în minus pentru cel iubit...Without words...
Şi daaaaa. Să vorbim de viaţă, că doar ştim să o trăim. Vă daţi seama, suntem experţi în a o lua din cărţi, site-uri publice, blog-uri etc, etc. Că na, lecţii şi lecţii şi iar lecţii. Filosofii de noi. Şi totuşi, ironia sorţii, nu suntem fericiţi aproape deloc. Zici că am citi de fiecare dată o carte fără happy-end. Păăăăi...asta...
"Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate."- Mircea Eliade
Se ridică din apa rece în care intrase pentru a-şi simţi sufletul cald. Îşi luă prosopul de pe jos, încercând să se acopere. Îl aruncă lângă uşă, îşi frecă mâinile şi căzu în genunchi. Fiecare picătură de apă de pe pielea ei îi distrugea frumuseţea, îi sângera corpul şi se topea fumegând. Părul atât de lung îi sfăşia umerii, coapsele,...
Femeie, tu trebuie să ai încredere în tine. Mereu. Să îţi delimitezi principiile şi să le respecţi la fel cum o faci cu familia ta. Aspiraţiile, visurile, dorinţele, ele trebuie să îţi fie atât de clare încât să ştii când, cum şi cine te merită.
Când eram mici, lumea celor mai înalţi reprezenta un curcubeu de zahăr la care speram că vom ajunge în cele din urmă, într-o zi. Nu existau defecte în visele la care aspiram, le cream cu o imaginaţie infantilă de copil. Lumea în care trăiam era colorată de păpădii, de jocuri care ne ţineau fericiţi aproapa întreaga zi din săptămână.
