E acel târziu care...

09.10.2017

Am uitat că oamenii se agață de orice firicel de lumină când vine vorba de a nu fi singuri și în voia sorții. Am uitat că și cei din jurul meu au sentimente și au propriile speranțe și legăminte cu sufletele cărora le curge același sânge în vene. 

   Astăzi am uitat. Am uitat că alt suflet atât de rătăcitor se bazează pe mine. Că alte sentimente aveau speranța că sunt împărtășite cu altele sau că o mână va putea să o încălzească pe alta. Vorba aia "Până la urmă doar pe el îl mai ai". Adevărul e că, mi-am acordat prioritate fără să-mi dau seama că era cineva acolo care mă aștepta. Și nu era oricine...un om în care eu continui să văd ceva bun, o scânteie, o speranță pentru călătoria lui atât de abruptă. Am întors spatele, am făcut-o fără să mă gândesc și parcă așa de ușor. Pentru asta vreau să-mi cer scuze...Când mi-am dat seama că am rănit un suflet care și-a pus o speranță în mine doar pentru că se scurgea timpul, a fost târziu. Acel târziu care doare, zgârie și trăiește în glorie deplină. 

Acel târziu al inimilor care bat una pentru cealaltă și totuși pentru care timpul nu le-a jucat povestea. Iubirea profundă, dar neîmpărtășită din cauza unui ego mai mare decât propria ființă.

Un târziu al regretelor, al lacrimilor vărsate pentru un om care ți-a împovărat zborul, dar care ți-a colorat lumea mai mult decât în alb și negru. 

Veșnicul târziu al mulțumirii, al recunoștinței pe care o porți față de orice persoană specială din viața ta și pentru orice lucru drag sufletului tău. 

Târziul care strălucește în noaptea în care ai ales să te oprești să-ți iei o gustare în drum spre spital când acele minute au fost decisive pentru o inimă atât de palidă.

Negrul târziu în care te-ai gândit că ai întors spatele unei ființe pentru care poate ești singurul motiv de a trăii. 

Tristul târziu în care îți dai seama că regele și regina care ți-au dat viață meritau mai mult iubirea ta, iar acum, când viața lor a luat o altă întorsătură, acel târziu s-a făcut simțit. 

Târziul amânărilor, fricii care nu își are rost, încăpățânării de a mai sta in apa rece din cadă știind de urmările inevitabile ale unei răceli. 

Sinceritatea târzie din lipsa căreia poate o inimă e acum frântă, un suflet care nu a reușit să facă față infidelității tale. 

Acel târziu care e subestimat de fiecare dată. E uitat și ignorat, reînviat și conștientizat, apoi mângâiat. Face parte din prezentul pe care îl creăm și de care depinde. Face parte din deciziile noastre, fiind controlat chiar de ele. Nu e așa de greu să transformi lucrurile, fă din acel târziu, momentul de acum.

E acel târziu care...